|
National Insurance Number Card |
Roman in Londra este dedicat romanilor care isi doresc sa locuiasca si sa munceasca legal in UK. Primele postari sunt dedicate primilor pasi pe care orice roman care isi doreste sa munceasca legal trebuie sa-i parcurga pe teritoriul Marii Britanii. Am discutat despre
dovada de adresa, absolut necesara in orice situatie si despre
contul bancar. Astazi discutam despre
National Insurance Number sau NINO cum il stiu unii romani.
National Insurance Number ( NINO) este un numar unic pe care il primeste orice britanic la implinirea varstei de 16 ani.
Romanilor le este necesar acest numar de asigurare pentru a putea munci legal. Din pacate romanii nu primesc automat un National Insurance Number (NINO). O modalitate usoara de a obtine numarul de asigurare este sa ai un contract de munca. Pe baza acestui contract de munca poti obtine NINO foarte usor. Dar de cele mai multe ori, ca sa ai un contract de munca ai nevoie de National Insurance Number. e un cerc vicios dar romanii s-au nascut sa se descurce in orice situatii. Asa ca voi da cateva detalii despre cum poti obtine National Insurance Number ( NINO) fara a avea contract de munca.
Cea mai usoara modalitate este sa te declari Self Employed. Adica o persoana care presteaza servicii si incaseaza bani. In momentul in care incasezi bani trebuie sa platesti taxe. Ca sa poti plati taxe ai nevoie de NINO. Iar UK are tot interesul ca orice persoana care realizeaza venituri pe teritoriul britanic sa plateasca taxe.
Mai intai suni la 0845 600 0643 si iti faci o programare. De obicei programarile se fac intr-o perioada cuprinsa intre 7 si 30 de zile. Dar pot fi exceptii. Cand suni sa ai la indemana datele personale, adresa, numar de telefon, si ceva pe care sa iti notezi pentru ca iti vor da un numar de referinta si iti vor spune data, ora si adresa la care trebuie sa te prezinti.
Ce trebuie sa ai la tine:
- orice act de identitate (pasaport, buletin, permis de conducere). Cel mai bine e sa le ai pe toate.
- certificat de nastere,
- certificat de casatorie,
- dovada de adresa,
- extrase bancare
Acestea sunt acte care iti dovedesc identitatea. Mai ai nevoie de acte care sa dovedeasca ca prestezi cu adevarat servicii. Acestea sunt:
- facturi taiate clientilor la care ai prestat serviciul respectiv. In Marea Britanie facturile nu au statut special. Le poti face pe calculator sau le poti cumpara din magazin. Ai nevoie de facturi taiate catre cel putin 2 clienti distincti, de preferat 3. Poti taia mai multe facturi pe acelasi nume in date diferite. De exemplu pe numele Costica Ion ai 2 facturi, Ghita George o factura, Vasile X inca 2 facturi. Trebuie sa ai grija ca sumele trecute pe facturi sa se reflecte in contul bancar. Adica daca ai taiat o factura in valoare de 150 de lire in data de 15.08.2012 ar fi bine ca pe cel tarziu pe 17.08.2012 sa depui acesti bani in cont.
- recomandari de la clienti, de preferat scrise de mana, nu la calculator. Recomandarea trebuie semnata si sa contina un numar de contact al persoanei care o scrie. Aveti grija ca sunt sanse mari sa verifice deci nu dati numere false.
- daca prestati o activitate pe o perioada mai lunga e bine sa aveti si contracte in care sa precizati perioada, suma, natura serviciului, etc.
- dovezi ca va promovati activitatea: anunturi pe net, carti de vizita, fluturasi, etc.
- chitante pentru consumabilele necesare activitatii pe care o desfasurati.
- foarte utila este si o scrisoare de la un contabil. O puteti obtine pentru 50 de lire.
- orice altceva care dovedeste ca desfasurati aceasta activitate.
Nu uitati, interesul lor este sa platiti taxe si daca dovediti ca prestati un serviciu sunt toate sansele sa va acorde
National Insurance Number ( NINO), dar totodata sunt extrem de constienti de faptul ca multi romani se prezinta sa obtina NINO fara a presta cu adevarat servicii. Asa ca va vor pune tot felul de intrebari. Studiati forumurile si vedeti ce intrebari se pun de obicei in domeniul pentru care aplicati pentru a va putea pregati pentru interviu.
In general, daca dosarul contine toate documentele prezentate mai sus sunt sanse foarte mari sa obtineti National Insurance Number de la primul interviu. In cazul in care nu se intampla asa, puteti oricand sa faceti o a doua programare.
Succes!